Pornirea şi oprirea sistemului

A sosit momentul să examinăm rezultatul obţinut în urma încheierii instalării distribuţiei SuSE Linux 10.0 pe acest computer pe care deja existau cele două sisteme de operare Windows.

Intrarea în sistem

După finalizarea configurărilor hardware sistemul este repornit şi lansat bootloaderul GRUB care după încărcare în memorie afişează următorul meniu:

• SUSE LINUX 10.0
• Windows
• Floppy
• Salvare sistem – SUSE LINUX 10.0

Am la dispoziţie opt secunde pentru a mă decide dacă las ca GRUB să încarce Linux sau prefer un sistem Windows, poate bootez de pe floppy ori iniţiez o salvare a sistemului.

În acest moment sunt interesat de lansarea unuia dintre cele trei sisteme de operare instalate pe hard-disc. Oare vor funcţiona toate? Pentru a afla răspunsul mă decid să le încarc pe toate trei una după alta pentru a mă convinge de integritatea şi funcţionalitatea lor. Şi încep cu primul (default) oferit de GRUB adică distribuţia Linux.

Încărcătorul de boot citeşte imaginea nucleului din fişierul vmlinuz şi îi predă controlul. Kernelul  identifică echipamentele hardware din sistem, montează sistemul de fişiere-rădăcină în mod read-only, apoi lansează în execuţie programul init pentru ca acesta să iniţializeze toate procesele care urmează a fi pornite.

După încărcarea proceselor sistemul cere introducerea unui nume de utilizator şi a parolei acestuia, după care încarcă setările personale ale utilizatorului în cauză.

Acum poate fi examinat şi explorat acest sistem SuSE Linux 10.0, care este o distribuţie Linux foarte dezvoltată şi elaborată.

Structura de directoare al acestui sistem de operare se prezintă ca în imaginea alăturată.

Să facem cunoştinţă cu cele mai importante componente din această structură de directoare pe scurt, în câteva cuvinte:

• /bin – include comenzile externe uzuale ale sistemului, ca de exemplu bash, ls, pwd, rpm;
• /boot – este descris detaliat la secţiunea „Configurarea încărcătorului de boot”;
• /dev – conţine intrări care reprezintă dispozitivele de sistem (atât cele fizice cât şi cele logice). Acestea sunt vitale pentru funcţionarea sistemului;
• /etc – conţine fişierele de configurare şi administrare ale diverselor utilitare şi servicii de sistem;
• /home – conţine fişierele utilizatorilor. Există câte un subdirector pentru fiecare utilizator, purtând numele acestuia;
• /lib – conţine bibliotecile necesare pentru execuţia comenzilor din /bin şi /sbin;
• /mnt – conţine sisteme de fişiere externe montate temporar (partiţii FAT, CD-ROM etc);
• /opt – oferă spaţiu pentru aplicaţii software mari;
• /proc – conţine un sistem virtual de fişiere, câte un subdirector pentru fiecare proces existent şi informaţii interne nucleului. Prin intermediul acestui sistem virtual de fişiere nucleul „află” informaţii despre starea sistemului şi a proceselor;
• /sbin – conţine executabile utilizate doar de către root. Executabilele sunt utilizate doar pentru pornirea, oprirea şi repararea sistemelor de fişiere;
• /tmp – stochează temporar datele generate de anumite comenzi;
• /usr – conţine fişierele utilizatorilor şi conţine directoarele din imaginea alăturată;
• /var – conţine fişiere variabile utilizate de aplicaţii. Include o serie de fişiere jurnal completate de către sistem şi cozi de aşteptare.

De remarcat este faptul că partiţiile „Windows” apar ca şi subdirectoare ale directorului /windows dând impresia înşelătoare ca şi cum ar fi directoare obişnuite ce fac parte din sistemul de fişiere al partiţiei / (root), ele fiind de fapt cele trei partiţii FAT32 (C, E, F) şi unul NTFS (D). Acest lucru se datorează faptului că cele patru partiţii respectiv sistemele de fişiere de pe ele sunt montate automat la pornirea sistemului, fiind permisă citirea şi scrierea fişierelor pe acestea. Tot atunci directorul /mnt, care ar trebui în mod normal să conţină aceste sisteme de fişiere montate, este gol.

Sus

Configurarea încărcătorului de boot

Acum avem posibilitatea să revenim la încărcătorul de boot şi să examinăm fişierele de configurare ale acesteia care se regăsesc în directorul /boot care  are următorul conţinut:

Fişierul de configurare al meniului GRUB se află în directorul /boot/grub şi se numeşte menu.lst. Conţinutul acestui fişier este următorul:

Opţiunile cele mai relevante ale acestui fişier sunt următoarele:

• în primul rând apare data ultimei modificări;
• în rândul al doilea sunt menţionate culorile ecranului care afişează meniul programului GRUB; culoarea de fond al ecranului este albastru pe care elementele meniului apar scrise cu alb iar elementul selectat apare pe fond gri deschis cu litere negre;
• default 0 – stabileşte sistemul implicit, numerotarea făcându-se în ordinea apariţiei, începând de la 0;
• timeout 8 – este timpul de aşteptare exprimat în secunde după care va fi pornit sistemul implicit. Am rotunjit această valoare la 10 deschizând fişierul în mod editare din aplicaţia Midnight Commander;
• root (hd0,2) – specifică partiţia de root de pe care va porni sistemul Linux;
• kernel /boot/vmlinuz root=/dev/hda3 – descrie partiţia unde se află imaginea de kernel care va fi executat, precum şi parametri care vor fi trimişi acestuia;
• splash=silent showopts – se referă la imaginea de fundal pe care îl afişează GRUB;
• chainloader (hd0,0)+1 – citeşte şi execută numărul de specificat de sectoare, începând cu sectorul start pentru un sistem Windows (sau alt sistem non-UNIX);

Un alt fişier al programului GRUB este /boot/grub/device.map care conţine dispozitivele de unde poate boota sistemul şi conţine următoarele două înregistrări:

(fd0)    /dev/fd0

(hd0)    /dev/hda

Al treilea fişier care are rol important în funcţionarea bootloaderului este /etc/grub.conf care are următorul conţinuti:

 Setup – stage2=/boot/grub/stage2 (hd0,2) (hd0,2)

 Setup – stage2=/boot/grub/stage2 (hd0,) (hd0,2)

 quit

Sus

Ieşirea din sistem

După acestea nu mai rămâne altceva de făcut decât să vedem cum bootează cele două sisteme Windows. Pentru acesta trebuie repornit computerul. La acest pas se afişează pe monitor procesele care sunt oprite după care se reîncarcă bootloaderului GRUB şi din meniul acestuia se alege opţiunea Windows. În acest moment GRUB lansează bootloaderul sistemului Windows, programul NTLDR care apare cu binecunoscutul fundal negru afişând meniul cu cele două sisteme de operare Windows. De aici totul funcţionează ca şi înainte de a fi instalat SuSE Linux 10.0 cum a fost descris la secţiunea “Instalarea încărcătorului de boot” în capitolul 3.

 Fişierul de configurare a bootloaderului din Windows are următorul conţinut :

[boot loader]

timeout=20

default=multi(0)disk(0)rdisk(0)partition(2)\WINDOWS

[operating systems]

multi(0)disk(0)rdisk(0)partition(2)\WINDOWS="Microsoft Windows XP Professional" /fastdetect

C:\="Microsoft Windows Millennium Edition"

unde timeout stabileşte timpul de aşteptare dat în secunde, la default este menţionată partiţia implicită de pe care va fi încărcat sistemul după trecerea timpului de aşteptare; la secţiunea [operating systems] în primul rând se regăseşte sistemul de operare implicit şi partiţia pe care este instalat, iar pe ultimul rând se regăseşte celălalt sistem de operare şi partiţia de disc pe care a fost instalat.

Sus

Conclizii finale

Aici în finalul lucrării, după explorarea şi studierea distribuţiei SuSE Linux 10.0, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să trag câteva concluzii.

Dacă ar trebui să sintetizez în câteva cuvinte impresia făcută de SuSE Linux 10.0, aş spune că e uşor de instalat, uşor de folosit şi este, cu siguranţă, una dintre cele mai bune sisteme de operare desktop în momentul de faţă.

În ceea ce priveşte uşurinţa la utilizare, funcţionalităţile, software-ul inclus, suportul hardware, suportul pentru user, documentaţia şi calitatea design-ului, SuSE Linux se numără printre cele mai bune distribuţii desktop GNU/Linux. SuSE are o procedură de instalare foarte simplă şi va funcţiona pe aproape orice computer desktop.

SuSE utilizează ca implicit mediul desktop KDE, foarte asemănător cu Windows, dar şi mediul GNOME este perfect integrat. Prin meniuri se navighează foarte uşor, iar software-ul instalat poate fi găsit foarte uşor. În SUSE Linux nimic nu e greu.

În ediţia comercială a SuSE Linux 10.0, sunt incluse medii CD şi DVD, un manual detaliat, pe suport de hârtie, despre sistemul de operare şi software-ul inclus şi o perioadă de 60 de zile de suport din partea Novell. Versiunea open source poate fi downloadată gratuit, dar nu este însoţită de manuale pe suport de hârtie, suport la instalare sau numeroasele funcţionalităţi proprietare suplimentare incluse în ediţia comercială (Java Runtime Environment, plugin-ul Macromedia Flash pentru browser, Acrobat reader, RealPlayer şi alte programe).

SuSE Linux 10.0 conţine un firewall şi un filtru spam, ambele integrate şi, deşi nu prea e necesar,  include şi un program antivirus. Datorită acestor funcţionalităţi dar şi faptului că, pentru utilizare zilnică, necesită crearea unui cont de user cu acces limitat, SuSE este, implicit, mai sigur decât multe alte sisteme de operare desktop. Una peste alta, SuSE Linux este o alegere perfectă pentru începători chiar dacă este o distribuţie foarte bogată în pachete software.

Până acum, SuSE Linux era disponibil doar ca live DVD sau ca produs comercial. Acum, pe lângă aceste două variante, se poate downloada SuSE Linux 10.0 ca DVD de "evaluare" ce conţine acelaşi software ca şi produsul propriu-zis, sau ediţia "open source only" care nu include niciuna dintre funcţionalităţile proprietare oferite de produsul comercial.

Mi-a plăcut în mod deosebit că rutina de instalare a fost, foarte simplu de urmat şi remarcabilă în ceea ce priveşte detectarea hardware. E o adevărată plăcere să foloseşti SuSE Linux 10.0 datorită excelentelor instrumente, a selecţiei bogate de software desktop de ultimă oră ce facilitează o gamă largă de sarcini (suita office, e-mail, internet, procesare de imagini, multimedia şi multe altele), plus un subset de pachete pentru userii mai experimentaţi, inclusiv key networking şi pachete de dezvoltare, cum ar fi Samba, Apache Web server, KDevelop, Mono etc., şi datorită instrumentului de configurare YaST. Include un sistem de operare Linux integrat şi stabil, un desktop intuitiv, plus zeci de instrumente integrate - cele mai noi produse oferite de open source.

SuSE Linux 10.0 este disponibil în versiunile de 32 şi 64 de biţi şi oferă peste 4.000 de pachete software open source de ultimă oră.

Specialiştii afirmă că SuSE Linux 10 pare să fie mai rapid decât 9.3. Încărcarea meniurilor e mai rapidă, iar sistemul în general pare mai receptiv şi mai eficient.

Distribuţia SuSE Linux este cea mai populară şi mai bine vândută distribuţie din lume, câştigând numeroase premii ale industriei software.

Cine a avut tangenţă cu SuSE Linux înţelege cele afirmate mai sus, iar cine nu a făcut până în prezent cunoştinţă cu acesta, este invitat să o facă. Merită experienţa.

Sus